IERTÁ, iert, vb. I. Tranz. 1. A scuti pe cineva de o pedeapsă, a trece cu vederea vina, greşeala cuiva, a nu mai considera vinovat pe cineva. ♢ Expr. A-l ierta (pe cineva) Dumnezeu = a muri (după o boală grea). Dumnezeu să-l ierte, spun cei evlavioşi când vorbesc despre un mort. Doamne, iartă-mă! spune cel căruia i-a scăpat (sau era să-i scape) o vorbă nepotrivită, necuviincioasă. ♦ A scuza. ♢ Loc. adj. De neiertat = condamnabil. ♢ Expr. Ba să mă ierţi!, formulă cu care contrazici pe cineva; nici vorbă! 2. A scuti, a dispensa pe cineva de o obligaţie. 3. (Pop. şi fam.) A îngădui, a permite, a da voie să... ♢ Expr. (Reg.) Nu-i iertat = este interzis. – Lat. libertare.

A ierta ≠ a osândi, a pedepsi

IERTÁ vb. v. elibera, libera, salva, scăpa, scoate.

IERTÁ vb. 1. v. absolvi. 2. (BIS.) a dezlega. (Preotul îl ~ de păcate.) 3. (reg.) a îngădui, (înv.) a lăsa, a şterge, a trece. (A ~ păcatele, fărădelegile cuiva.) 4. v. scuza.

iertá vb. (sil. ier-), ind. prez. 1 sg. iert, 3 sg. şi pl. iártă

A SE IERTÁ mă iert intranz. pop. 1) A-şi lua rămas bun (unul cu altul). 2) A se despărţi pentru totdeauna de cineva care a murit sau care e pe moarte. /<lat. libertare

A IERTÁ iért tranz. 1) (persoane) A scuti de pedeapsă. 2) A elibera de acuzaţie, primind scuzele aduse; a scuza. Vecinul l-a iertat. ♢ A-l ierta Dumnezeu a înceta din viaţa (după o boală grea şi îndelungată). Dumnezeu să-l ierte! formulă folosită de credincioşi vorbind despre mort. Doamne, iartă-mă! expresie folosită de o persoană care a spus sau este pe cale de a spune o vorbă necuviincioasă. Ba să mă iertaţi! a) nu sunt de acord; b) nici vorbă. Iertaţi-mă (vă rog)! vă rog să nu vă supăraţi. 3) (greşeli, fapte reprobabile) A trece cu vederea; a înceta de a lua în consideraţie; a da uitării; a scuza. 4) (datorii, obligaţii etc.) A declara nul; a anula. 5) A da voie; a îngădui; a permite. Iertaţi-mă, vin şi eu cu o explicaţie. /<lat. libertare