INDICATÍV, -Ă, indicativi, -e, adj., s.n. 1. Adj. (Rar) Care indică, care îndrumă. 2. Adj. (Gram.; în sintagma) Mod indicativ (şi substantivat, n.) = mod personal care exprimă, de obicei, o acţiune prezentată de către vorbitor ca reală. 3. S.n. Tot ceea ce serveşte pentru a indica ceva. 4. S.n. Denumire convenţională atribuită unităţilor militare, comandanţilor şi unor ofiţeri din statele-majore în scopul păstrării secretului şi pentru a nu fi recunoscute de inamic. 5. S.n. Semnal de identificare la începutul sau sfârşitul programului (de radio şi de televiziune). ♢ Indicativ de apel = apelativ convenţional format din litere sau cifre al unei staţii de radioemisie care permite ca aceasta să fie distinsă de alte staţii sau să fie chemată. – Din fr. indicatif, lat. indicatiws.

INDICATÍV adj. v. indicator, îndrumător.

INDICATÍV adj., s. (GRAM.) (înv.) arătător. (Mo-dul ~.)

indicatív adj. m., pl. indicatívi; f. sg. indicatívă, pl. indicatíve

indicatív s.n., pl. indicatíve

INDICATÍV² ~e n. Fapt ce indică ceva. ♢ ~ de apel semn constând din litere şi cifre, fiind specific pentru fiecare emiţător-receptor telegrafic sau radiofonic. /<fr. indicatif, lat. indicativus

INDICATÍV¹ ~ă (~i, ~e) Care indică; folosit pentru indicare. ♢ Modul ~ mod personal care exprimă o acţiune reală (la prezent, trecut sau viitor). /<fr. indicatif, lat. indicativus

INDICATÍV, -Ă adj. Care indică, îndrumător. ♢ (Gram.) Modul indicativ (şi s.n.) = mod care exprimă o acţiune reală. // s.n. 1. Denumire convenţională pentru unităţi militare, comandanţi etc. 2. (La un post de radio-televiziune) Semnal de identificare la începutul sau sfârşitul emisiunii. ♢ Indicativ de apel = apelativ convenţional format din litere sau cifre care serveşte pentru identificarea locului de origine sau a expeditorului unui mesaj telegrafic sau radiofonic. [Cf. lat. indicativus, fr. indicatif].