INFINÍT, -Ă, (1, 3) infiniţi, -te, adj., s.m., (2) infinituri, s.n. 1. Adj. Care nu are margini, limite; nesfârşit², nemărginit, nemăsurat; p. ext. foarte mare, considerabil. ♢ (Adverbial) Infinit mai valoros decât... 2 S.n. Categorie care exprimă natura absolută a materiei, proprietatea ei de a fi nelimitată în spaţiu şi în timp şi inepuizabilă pentru cunoaştere; ceea ce nu are sau pare că nu are limită în spaţiu sau în timp; nesfârşit¹. ♢ Loc. adv. La infinit = în chip nelimitat, fără încetare. 3. S.m. (Mat.) Mărime variabilă care poate lua valori mai mari decât orice mărime dată. – Din. infinitus, fr. infini.

Infinit ≠ finit, limitat, mărginit

INFINÍT adj., s. 1. adj. v. imens. 2. s. enormitate, imensitate, necuprins, v. nemărginire. 3. adj. v. extraordinar. 4. adj. v. nemărginit.

infinít adj. m., pl. infiníţi; f. sg. infinítă, pl. infiníte

infinít (mat) s. m., pl. infiníţi

infinít (categoria filozofică) s. n., pl. infiníturi

INFINÍT² ~uri n. 1) Însuşire fundamentală a materiei de a fi nelimitată în timp şi în spaţiu şi inepuizabilă pentru cunoaştere; mărime abstractă care nu are sau pare să nu aibă nici început, nici sfârşit. ♢ La ~ la nesfârşit; întruna. 2) mat. Mărime variabilă care poate exprima valori mai mari decât orice mărime dată. /<lat. infinitus, fr. infini

INFINÍ//T¹ ~tă (~ţi, ~te) 1) Care nu are nici o limită; fără capăt; nelimitat; nesfârşit; nemărginit. 2) Care nu are sfârşit; fără sfârşit; etern. 3) Care este considerabil (sub aspectul mărimii, intensităţii, duratei, numărului etc.); nelimitat. /<lat. infinitus, fr. infini

INFINÍT, -Ă adj. Care nu are sfârşit, limite; fără margini; nemărginit, nemăsurat. // s.n. (Fil.) Ceea ce nu are limită în spaţiu sau în timp. // s.m. (Mat.) Mărime superioară oricărei mărimi date. [Cf. lat. infinitus, fr. infini].