INSUFICIÉNT, -Ă, insuficienţi, -te, adj. (Adesea adverbial) Care nu este suficient, de ajuns (cantitativ), care nu satisface (calitativ), nesatisfăcător; nemulţumitor. ♦ (Substantivat, m.) Calificativ sub limita de trecere (la un examen). [Pr.: -ci-ent] – Din lat. insufficiens, -ntis, it. insufficiente.

Insuficient ≠ suficient

INSUFICIÉNT adj., adv. 1. adj. neîndestulător, nemulţumitor, nesatisfăcător, redus, sărac. (Can-titate ~.) 2. adj. v. puţin. 3. adj. neîndestulător, nesatisfăcător, redus, sărac. (Un inventar ~ de utilaje.) 4. adj. v. redus. 5. adv. prost.

insuficiént adj. m. suficient

INSUFICIÉN//T² ~tă ( ~ţi, ~te) şi adverbial Care nu este suficient; neîndestulător; nesatisfăcător. [Sil. -ci-ent] /<lat. insufficiens, ~ntis

INSUFICIÉNT¹ m. Calificativ echivalent cu una din notele „unu“, „doi“, „trei“ sau „patru“ (în sistemul de apreciere a cunoştinţelor prin zece puncte). [Sil. -ci-ent] /<lat. insufficiens, ~ntis

INSUFICIÉNT, -Ă adj. Care nu este suficient, care nu ajunge; nesatisfăcător. // s.m. Calificativ sub limita de trecere, obţinut de un candidat la un examen. [Pron. -ci-ent. / cf. lat. insufficiens, it. insufficiente, fr. insuffisant].