IPOSTÁZĂ, ipostaze, s.f. Stare, situaţie în care se găseşte cineva sau ceva; aspect, înfăţişare, chip. [Var.: (înv.) ipostás s.n.] – Din fr. hypostase.

IPOSTÁZĂ s. 1. v. aspect. 2. v. situaţie. 3. v. împrejurare.

ipostáză (situaţie, înfăţişare) s. f. (sil. mf. -sta-), g.-d. art. ipostázei; pl. ipostáze

IPOSTÁZ//Ă ~e f. Stare sau situaţie în care se găseşte cineva. [Sil. -po-sta-] /<sl. ipostas, ngr. hypostasis

IPOSTÁZĂ s.f. 1. (La Platon) Fiecare dintre cele trei substanţe spirituale (individul – unul, intelectul şi sufletul) care împreună cu materia constituie lumea inteligibilă. ♦ (În teologia creştină) Fiecare entitate a trinităţii. 2. (Gram.) Schimbare a categoriei gramaticale. 3. Stare, situaţie în care se găseşte cineva; aspect, înfăţişare. [Var. ipostas s.n. / < fr. hypostase, cf. gr. hypostasis – ţinere].