Hangman.ro - Dicţionarul limbii române

ironic. 11 rezultate gasite

IRÓNIC, -Ă, ironici, -ce, adj. Căruia îi place să facă ironii, să ia în râs; zeflemist, batjocoritor; care conţine, care exprimă o ironie; înţepător. – Din fr. ironique, lat. ironicus.

IRÓNIC adj. persiflant, persiflator, zeflemist, zeflemitor, (fig.) înţepător. (Ton ~.)

irónic adj. m., pl. irónici; f. sg. irónică, pl. irónice

IRÓNIC¹ adv. Cu ironie; batjocoritor. /<fr. ironique, lat. ironicus

IRÓNI//C² ~că (~ci, ~ce) Care conţine sau exprimă o ironie; batjocoritor; zeflemitor. Surâs ~. /<fr. ironique, lat. ironicus

ironic

IRÓNIC, -Ă adj. Care face ironii, care exprimă o ironie; înţepător. [Cf. fr. ironique].

Baza de date folosita este sub licenţă GPL şi a fost preluată de pe dexonline.ro. Ea poate fi downloadată de aici sau de aici