ISCÁ, isc, vb. I. Refl. A se naşte, a lua fiinţă, a se ivi, a se produce, a apărea (pe neaşteptate, deodată). ♦ Tranz. A face să se nască, să se ivească, a scoate la iveală, a provoca (pe neaşteptate); p. ext. a născoci, a inventa. – Din bg. iskam. (iska mi se).

ISCÁ vb. 1. v. stârni. 2. v. provoca. 3. v. dezlănţui. 4. a apărea, a se ivi, a începe, a se porni, a se produce, a se stârni, (înv. şi reg.) a se scociorî, (fig.) a se naşte. (S-a ~ din senin o furtună.)

iscá vb., ind. prez. 3 sg. íscă; conj. prez. 3 sg. şi pl. íşte

A SE ISCÁ mă isc intranz. A-şi face brusc apariţia; a se lăsa văzut pe neaşteptate; a apărea; a se arăta; a se ivi. /<bulg. iskam

A ISCÁ isc tranz. 1) A face să se işte. 2) A face să se producă; a avea drept efect; a pricinui; a provoca; a produce; a cauza. /<bulg. iskam