IZVORÎ, pers. 3 izvorăşte, vb. IV. Intranz. 1. (Despre apă) A ieşi, a ţâşni din pământ; p.ext. (despre ape curgătoare) a-şi începe cursul, a-şi avea obârşia. ♦ Fig. (Despre lacrimi, sânge etc.) A începe să curgă cu putere; a şiroi. ♦ Fig. A ieşi la iveală; a apărea dintr-o dată; a răsări. 2. Fig. A lua naştere, a-şi avea sursa, obârşia; a rezulta, a proveni, a se trage. – Din izvor.

IZVORÎ vb. v. emana, proveni, purcede.

IZVORÎ vb. a veni, (înv.) a se scure. (De unde ~ acest râu?)

izvorî́ vb., ind. rez. 3 sg. izvorăşte, imperf. 3 sg. izvorá; conj. prez. 3 sg. şi pl. izvoráscă

A IZVOR//Î pers. 3 ~ăşte intranz. 1) (despre ape) A ieşi din izvor; a ţâşni din pământ. 2) (despre ape curgătoare) A-şi avea începutul; a începe să curgă. 3) (despre lacrimi, sânge etc.) A porni să curgă cu putere; a curge în şiroaie; a şiroi. 4) fig. A lua naştere; a-şi lua începutul. Datinile unui popor ~ăsc din istoria lui. /Din izvor