LANŢ, lanţuri, s.n. 1. Şir de verigi, de plăci, de zale etc. metalice, unite între ele pentru a forma un lot, care serveşte spre a lega ceva, a transmite o mişcare etc. ♦ Instrument format dintr-un şir de vergele groase, cu care se măsoară lungimile de teren. ♦ Lucrătură simplă făcută cu croşeta, care constă dintr-un şir de ochiuri înlănţuite. 2. Lanţ (1) mic, de obicei din metal preţios, servind ca podoabă (la mână, la gât). 3. Fig. Tot ceea ce constituie o legătură puternică; ceea ce încătuşează libertatea, independenţa cuiva. 4. Şir continuu de elemente, fiinţe, lucruri, stări asemănătoare. ♢ Reacţie în lanţ = reacţie care, producându-se într-un anumit punct al unui corp, se propagă în toată masa lui, dând naştere unei succesiuni de reacţii elementare. Lanţ cauzal închis = feedback. ♢ Expr. A se ţine lanţ = a se succeda (în număr mare). ♦ Şir format din mai mulţi atomi legaţi între ei; catenă. – Din bg. lanec.

LANŢ s. v. lambă, succesiune, şir, vătrai.

LANŢ s. 1. (rar) zale (pl.), (înv. şi reg.) rătez, (Maram.) ştir, (înv.) catenă, lanţug, verigă. (Vacă prinsă în ~.) 2. (CHIM.) catenă. (Un ~ leagă între ei atomii de acelaşi fel ai unei substanţe.) 3. (GEOGR.) sistem muntos, (livr.) catenă. 4. (GEOGR.) brâu, şir, şirag. (~ul dealurilor extracarpatice.) 5. v. convoi.

lanţ s. n., pl. lánţuri

LANŢ ~uri n. 1) Obiect constituit dintr-un şir de verigi, asamblate consecutiv între ele şi folosit pentru legare, suspendare, tracţiune etc. 2) Unealtă constituită din mai multe vergele metalice puse cap la cap şi folosită la măsurarea pământului. 3) fig. Succesiune de elemente omogene; şir; rând; serie. ♢ ~ de munţi sistem muntos; şir de munţi. Reacţie în ~ succesiune de reacţii elementare, care continuă de la sine, una din alta. A se ţine ~ a urma unul după altul fără întrerupere. În ~ în şir continuu. /<bulg. lanec