LICÉNŢĂ, licenţe, s.f. 1. Titlu obţinut la terminarea studiilor superioare, pe baza unui examen prin care se dobândeşte dreptul de a exercita profesiunea corespunzătoare studiilor făcute; examen dat pentru obţinerea acestui titlu; p. ext. diplomă care conferă acest titlu. 2. Autorizaţie dată de stat unei persoane pentru exercitarea unui negoţ special, pentru operaţii de import şi de export etc. 3. Contract prin care posesorul unui brevet de invenţie cedează cuiva dreptul de exploatare a invenţiei sale. 4. Atitudine, ţinută care depăşeşte limitele bunei-cuviinţe; lipsă de respect pentru formele obişnuite. 5. (În sintagma) Licenţă poetică = abatere uşoară de la regulile gramaticale ale limbii, cerută de necesitatea rimei, ritmului sau din dorinţa de a realiza o notă stilistică particulară. – Din fr. licence, lat. licentia.

LICÉNŢĂ s. v. autorizaţie, brevet, imoralitate, impudoare, indecenţă, necuviinţă, neruşinare, obscenitate, patentă, permis, pornografie, scabrozitate, trivialitate, vulgaritate.

licénţă s. f., g.-d. art. licénţei; pl. licénţe

LICÉNŢ//Ă ~e f. 1) Grad universitar obţinut după absolvirea studiilor superioare, care permite exercitarea profesiunii corespunzătoare. 2) Examen susţinut pentru a obţine acest grad universitar. 3) Diplomă care confirmă acest grad. 4) Permisiune oficială de a practica o anumită profesiune, de a importa sau de a exporta anumite mărfuri. 5) Autori-zaţie în baza căreia posesorul unui brevet de invenţie cedează dreptul de exploatare a invenţiei altei persoane. 6) Brevet care acordă acest drept. 7) Lipsă de bunăcuviinţă; purtare lipsită de respect. 8): ~ poetică abatere conştientă de la normele limbii literare, condiţionată de legile versificaţiei sau de necesitatea obţinerii unor efecte stilistice distincte. /<fr. licence, lat. licentia

LICÉNŢĂ s.f. 1. (În trecut) Titlu obţinut în urma unui examen special susţinut la terminarea studiilor superioare, prin care se dobândea dreptul de a exercita profesiunea corespunzătoare studiilor; examen de licenţă; (p. ext.) diplomă care atestă acest titlu. 2. Purtare care întrece limitele bunei-cuviinţe. 3. (Rar) Învoire, permisiune. ♢ Licenţă poetică = abatere uşoară de la regulile gramaticale de pronunţare şi de scriere corectă a cuvintelor pentru a învinge o dificultate de versificaţie. 4. Contract de cedare a drepturilor de exploatare a unei invenţii. ♦ (Ieşit din uz) Autorizaţie pentru exercitarea unui anumit comerţ, a unei anumite industrii sau pentru a importa şi exporta mărfuri, dată de stat unui particular. [< fr. licence, it. licenza, lat. licentia].