LUCÍ, lucesc, vb. IV. Intranz. 1. A răspândi lumină; a străluci, a lumina. 2. A sclipi din cauza luminii; a scânteia. ♦ (Despre ochi) A avea o strălucire deosebită, exprimând o emoţie, o dorinţă etc. 3. Fig. (Despre idei, sentimente) A apărea în mod brusc sau pentru scurt timp. ♦ A se remarca prin calităţi deosebite. – Lat. *lucire (= lucere).

LUCÍ vb. 1. a străluci. (Un metal care ~.) 2. v. lumina. 3. v. sclipi. 4. v. sclipi. 5. v. străluci.

lucí vb., ind. prez. 3 pl. lucéşte, imperf. 3 sg. luceá; conj. prez. 3 sg. şi pl. luceáscă

A LUC//Í pers. 3 ~éşte intranz. 1) (despre surse de lumină, corpuri) A răspândi lumină; a arde; a lumina. 2) A avea luciu, reflectând emanaţia unei surse de lumină. 3) fig. (despre lucruri) A părea că luminează (din cauza curăţeniei); a sclipi; a străluci. 4) fig. (despre ochi) A avea o strălucire deosebită (din cauza unei emoţii puternice); a scânteia; a sclipi. 5) fig. (despre idei, gânduri) A apărea pentru scurt timp în minte. /<lat. lucire