LUSTRUÍRE, lustruiri, s.f. Acţiunea de a (se) lustrui; lustruială. ♦ Spec. Operaţie de prelucrare fină, cu ajutorul unor abrazivi, a suprafeţei unor corpuri metalice sau nemetalice, pentru a-i da un aspect lucios în vederea înfrumuseţării, măririi rezistenţei la coroziune şi a îmbunătăţirii ei. – V. lustrui.

LUSTRUÍRE s. 1. făţuială, făţuire, făţuit, lustruit. (~ unei suprafeţe netede.) 2. v. şlefuire. 3. lustruit, văcsuire. (~ pantofilor.)

lustruíre s. f., g.-d. art. lustruírii; pl. lustruíri