MĂRÍE, mării, s.f. (Înv.) 1. (Urmat de un adj.pos. sau de un pron.pers.) Termen de reverenţă la adresa unui monarh, a unui domnitor, a unui boier etc.; înălţime, domnie, maiestate. 2. Situaţie înaltă, rang, demnitate, putere. ♦ Slavă, onoare, cinste, glorie. 3. Îngâmfare, trufie, mândrie, fală. – Mare + suf. -ie.

MĂRÍE s. (mai ales art.) domnie, înălţime, maies-tate, (înv.) mărime, mărire. (~ sa nu vă poate primi.)

MĂRÍE s. v. aroganţă, boul-domnului, boul-lui-dumnezeu, buburuză, cinste, cinstire, dimensiune, elogiu, fală, forţă, fudulie, glorie, grandoare, infatuare, intensitate, înfumurare, îngâmfare, laudă, măreţie, mărime, mărire, măsură, mândrie, omagiu, orgoliu, preamărire, preaslăvire, proporţie, proslăvire, putere, semeţie, slavă, slăvire, splen-doare, strălucire, tărie, trufie, va-ca-domnului, vanitate.

măríe s. f., art. măría, g.-d. art. măríei, pl. măríi, art. măríile

MĂRÍ//E ~i f. înv. 1) (urmat de un pronume posesiv) Termen reverenţios, care era folosit la adresa unei persoane de rang înalt; maiestate. 2) Poziţie socială înaltă. /a mari + suf. ~ie