MÁISTRU, maiştri, s.m. 1. Persoană care are (şi practică) o meserie; meşter; meseriaş; (în special) muncitor calificat care conduce de obicei o secţie productivă într-o întreprindere sau într-un atelier; maestru. ♦ Persoană iscusită, îndemânatică, abilă, pricepută. 2. Persoană care învaţă, instruieşte pe cineva. – Din germ. Meister.

MÁISTRU², -Ă, s.m. şi f. v. maestru.

MÁISTRU s. maestru, meşter. (~ într-o uzină.)

máistru (meşter) s. m. (sil. mais-), art. máistrul; pl. máiştri, art. máiştrii

MÁI//STRU ~ştri m. 1) Muncitor calificat care îndrumează alţi muncitori sau care conduce un sector de producţie; meşter. 2) Persoană care dă dovadă de pricepere, de iscusinţă într-un anumit gen de activitate. /<germ. Maister

MÁISTRU s.m. 1. Lucrător cu calificare superioară într-o meserie etc. (care conduce o secţie a unui atelier sau care posedă un mic atelier propriu). 2. Maestru (3) [în DN]. [Pron. mais-tru, var. maistăr, maistor s.m. / < germ. Meister].