MANDRINÁ, mandrinez, vb. I. Tranz. 1. A îmbina cu ajutorul mandrinei două piese metalice pentru a realiza o închidere etanşă. 2. (Tehn.) A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinei. – Din fr. mandriner.

MANDRÍNĂ, mandrine, s.f. 1. Dispozitiv de fixare pe o maşină-unealtă a unei piese în vederea prelucrării acesteia sau a unei scule cu care se efectuează operaţia de prelucrare. 2. (Tehn.) Priboi¹ (1). 3. Sârmă care se introduce în interiorul instrumentelor inelare sau tubulare pentru a le destupa. [Var.: mandrín s.n.] – Din fr. mandrin.

MANDRÍNĂ s. (TEHN.) dudgeon.

mandriná vb., ind. prez. 1 sg. mandrinéz, 3 sg. şi pl. mandrineáză

mandrínă (dispozitiv de prindere) s. f., g.-d. art. mandrínei; pl. mandríne

MANDRÍN//Ă ~e f. 1) Dispozitiv pentru fixarea pieselor de prelucrat sau a uneltelor cu ajutorul cărora se execută operaţii de prelucrare. 2) Unealtă de perforat prin lovire constând dintr-o bară de oţel, ascuţită la unul din capete; dorn; priboi. 3) Sârmă care se introduce în interiorul instrumentelor inelare sau tubulare pentru a le destupa. /<fr. mandrin

MANDRÍNĂ s.f. v. mandrin.

MANDRINÁ vb. I. tr. A lărgi găurile pieselor inelare sau tubulare cu ajutorul mandrinului. ♦ A îmbina etanş capătul unei ţevi cu o placă metalică. [< fr. mandriner].