MÁNTIE, mantii, s.f. 1. (Astăzi fig.) Haină (de ceremonie) ca o pelerină lungă şi largă, care se purta peste celelalte haine. 2. Haină de postav lungă şi largă, purtată mai ales de călugări, peste altă îmbrăcăminte. ♢ Expr. A lua sub mantie = a proteja, a ocroti. – Din sl. mantija.

MÁNTIE s. 1. (înv.) manta, mantă, mantelă. (Purta o ~ largă.) 2. v. hlamidă.

MÁNTIE s. v. rantie.

mántie s. f. (sil. -ti-e), art. mántia (sil. -ti-a), g.-d. art. mántiei; pl. mántii, art. mántiile (sil. -ti-i-)

MÁNTI//E ~i f. 1) Haină lungă şi largă, care se poartă peste alte haine. 2) Haină de postav, lungă şi largă, purtată de călugări. /<sl. mantija

-MANŢÍE Element secund de compunere savantă cu semnificaţia „devinaţie“, „ghicit“, „prezicere“. [< fr. -mantie, it. -manzia, cf. gr. manteia < mantis – ghicitor, profet].