MARAFÉT, marafeturi, s.n. 1. (Pop. şi fam.; la pl.) Fasoane, mofturi; nazuri; fiţe. 2. (Pop. şi fam.; mai ales la pl.) Podoabă (pretenţioasă). ♦ Lucru mărunt, fleac. 3. (Înv.) Meşteşug, dibăcie; iscusinţă, pricepere, măiestrie. ♦ Procedeu, mijloc; p.ext. truc, tertip; înşelătorie, artificiu. – Din ngr. maraféti.

MARAFÉT s. v. abilitate, capriciu, chef, des-toinicie, dexteritate, dibăcie, fandosea-lă, fantezie, fason, fiţă, ingeniozitate, intrigă, iscusinţă, isteţie, isteţime, îndeletnicire, îndemânare, maimuţă-reală, maşinaţie, meserie, moft, naz, ocupaţie, poftă, pricepere, profesiune, prosteală, sclifoseală, stratagemă, subterfugiu, şiretenie, şiretlic, şme-cherie, ştiinţă, talent, tertip, toană, truc, uneltire, uşurinţă, viclenie, vicleşug.

marafét s. n., pl. maraféturi

MARAFÉT ~uri n. pop. 1) Dispoziţie de moment, neaşteptată şi stranie; maraz; moft; naz; toană; capriciu. 2) Obiect lipsit de valoare; fleac. 3) Podoabă preţioasă. 4) înv. Capacitate de a lucra cu multă uşurinţă şi dexteritate; dibăcie; măiestrie; iscusinţă; pricepere. /<ngr. maraféti, turc. marifet