MECÁNICĂ s. v. maşinărie, mecanism.

MECÁNICĂ s. 1. mecanotehnică. 2. (FIZ.) meca-nică cuantică = mecanică ondulatorie; mecanică ondulatorie = mecanică cuantică.

MECÁNICĂ, mecanici, s.f. – V. mecanic (I) [DEX'98]

mecánică s. f., g.-d. art. mecánicii

MECÁNICĂ f. 1) Ramură a fizicii care studiază mişcarea şi echilibrul corpurilor sub acţiunea forţelor exercitate asupra lor. 2) Ramură a tehnicii care are ca obiect de studiu construirea şi funcţionarea maşinilor, îndeosebi a pieselor şi mecanismelor care servesc la transmiterea mişcării. [G.-D. mecanicii] /<lat. mechanica, it. meccanica, germ. Mechanik

MECÁNICĂ s.f. 1. Ştiinţă care studiază condiţiile mişcării şi ale repausului corpurilor. ♦ Mecanică cerească = ştiinţă care studiază mişcarea aştrilor. 2. Tehnica procedeelor în care intervin în special fenomene mecanice; mecanotehnică. [Gen. -cii. / cf. fr. mécanique, cf. gr. mechane – maşină].