METATEZÁ, pers. 3 metatezează, vb. I. Refl. pas. (Rar: despre cuvinte) A fi supuse metatezei, a-şi modifica forma prin metateză. – V. metateză.

METATÉZĂ, metateze, s.f. Modificare fonetică produsă prin schimbarea locului sunetelor sau al silabelor dintr-un cuvânt. – Din fr. métathèse.

metatezá vb., ind. prez. 3 sg. metatezeáză

metatéză s. f., g.-d. art. metatézei; pl. metatéze

METATÉZ//Ă ~e f. lingv. Schimbare a ordinii unor sunete sau a unor silabe într-un cuvânt. /<fr. métathese

METATÉZĂ s.f. 1. Intervertire a ordinii unor sunete sau a unor grupuri de sunete într-un cuvânt. ♦ Schimbare accidentală a locului unui cuvânt într-o propoziţie. 2. Figură retorică prin care i se amintesc auditorului evenimente din trecut şi i se prezintă evenimente ale viitorului sau se anticipează unele obiecţii posibile. [< fr. métathèse, cf. gr. metathesis – deplasare].

METATEZÁ vb. I. refl. (Lingv.; despre cuvinte) A fi supus metatezei; a-şi modifica forma prin metateză. [< metateză].