MÍŞINĂ, mişine, s.f. 1. (Reg.) Grămadă de cereale, de alimente etc. adunate ca provizie; strânsură; mulţime de bunuri, bogăţie, avere. 2. (Reg.) Gaură în pământ sau muşuroi în care îşi depozitează unele animale hrana pentru iarna; p. ext. vizuină, cuib; totalitatea animalelor dintr-o vizuină. 3. (Reg.) Mulţime, adunătură (de fiinţe). 4. Mică scobitură pe suprafaţa dinţilor (molari ai) calului şi ai altor animale erbivore, care dispare cu vârsta prin roadere şi după care se recunoaşte vârsta animaluiui. [Pl. şi: mişini. – Var.: míşună s.f.] – Cf. rus. m â ş i n a.

MÍŞINĂ s. v. bandă, bârlog, buluc, ceată, cârd, cuib, culcuş, droaie, gloată, gră-madă, grup, mulţime, pâlc, sălaş, stol, vizuină.

MÍŞINĂ s. 1. (reg.) butură, cupă, mursă, muscă, negreaţă. (Scobitura la dinţii calului se numeşte ~.) 2. (reg.) grăunte, muscă, negreaţă, pui, studeniţă. (Substanţa neagră din cornetul dentar al calului se numeşte ~.)

míşină (scobitură în dinţii ierbivorelor) s. f., g.-d. art. míşinei; pl. míşine

míşină/míşuni (grămadă de alimente, mulţime de fiinţe) s. f., g.-d. art. míşinii/míşunii; pl. míşini/míşuni

míşină/míşuni (grămadă de alimente, mulţime de fiinţe) s. f., g.-d. art. míşinii/míşunii; pl. míşini/míşuni

MÍŞIN//Ă ~e f. 1) înv. Gaură în pământ sau în muşuroi în care unele animale îşi adună hrana pentru iarnă. 2) Mică adâncitură în dinţii cailor şi ai altor animale, după care se determină vârsta acestora. /cf. rus. mâşina