MIÉRE s.f. Substanţă semilichidă, gălbuie, dulce şi aromată, foarte bogată în zaharuri, vitamine şi enzime, culeasă şi produsă de albine din nectarul florilor. ♢ Luna de miere = prima lună din viaţa conjugală. ♢ Loc. adj. De miere = generos, bun. ♦ Nectarul florilor. ♢ Compus: mierea-ursului = a) plantă erbacee cu frunzele catifelate, cu flori albastre-violete sau roşii (Pulmonaria officinalis); b) sâmbovină. – Lat. mel.

MIÉRE s. v. magiun, nectar, zaharoză, zahăr.

MIÉRE s. 1. (pop.) mană. (~ de albine.) 2. (BOT.) mierea-ursului = a) (Pulmonaria officinalis) cuscrişor, (rar) pulmonariţă, (înv. şi reg.) plămânărică, (reg.) cuscrior, cuscru, plămânare, plămânariţă, plămânăriţă, sudoare, iarba-plu-mânei; b) (Pulmonaria mollissima) plămânare, (înv. şi reg.) plămânărică, (reg.) plămânărea; c) v. sâmbovină.

miére s. f., g.-d. art. miérii

MIÉR//E f. 1) Substanţă semilichidă, cu gust dulce şi cu aromă plăcută, bogată în zaharuri şi vitamine, produsă de albine din nectarul florilor. ♢ Luna de ~ prima lună de viaţă conjugală a tinerilor căsătoriţi. 2) Lichid dulce secretat, mai ales, de florile melifere; nectar. 3): ~ea-ursului plantă erbacee cu frunze catifelate şi cu flori roşii, violete sau albastre. [G.-D. mierii] /<lat. mel