MOŞMONÍ, moşmonesc, vb. IV. I. Intranz. şi refl. A face mişcări încete şi greoaie. ♦ A lucra încet, neîndemânatic şi fără spor; a se mocăi, a se mocoşi. 2. Intranz. şi tranz. A face ceva cu mişcări neprecise, a-şi face de lucru; a moşcondi. 3. Intranz. A căuta, a dibui; a adulmeca. [Var.: moşmolí vb. IV] – Et. nec.

MOŞMONÍ vb. a migăli, a (se) mocăi, a (se) mocoşi, a (se) moşmondi, a (se) ticăi, (pop.) a tândăli, (reg.) a migoroşi, a moşinci, a moşoi, a moşorogi, a motroşi, a muşina, (prin Transilv.) a se mighiti, a (se) moşogăi, (fam.) a moşi. (Ce ~ atâta la acel lucru?)

moşmoní vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. moşmonésc, imperf. 3 sg. moşmoneá; conj. prez. 3 sg. şi pl. moşmoneáscă

A SE MOŞMON//Í mă ~ésc intranz. 1) A lucra încet fără spor; a se mocăi; a se mocoşi; a migăli; a bichiri. 2) A se mişca încet şi greoi. 3) fam. A căuta cu greu (pipăind cu mâinile prin întuneric); a bâjbâi; a dibui. /Orig. nec.