MOJÍC, -Ă, mojici, -ce, s.m. şi f., adj. 1. S.m. şi f. adj (Om) prost crescut, obraznic, impertinent; bădăran, mitocan. 2. S.m. şi f. (Înv. şi reg.) Ţăran; p. gener. om de rând. 3. S.m. şi f. (În forma mujic) Nume dat ţăranilor ruşi înainte de Marea Revoluţie Socialistă din Octombrie. [Var.: mujíc, -ă s.m. şi f.] – Din rus. mužik.

MOJÍC s. v. sătean, ţăran.

MOJÍC adj., s. 1. adj., s. v. mitocan. 2. adj. v. mito-cănesc.

mojíc s. m., adj. m., pl. mojíci; f. sg. mojícă, g.-d. art. mojícei, pl. mojíce

MOJÍ//C ~că (~ci, ~ce) m. şi f. 1) Persoană care vădeşte lipsă de educaţie; om cu apucături grosolane; mârlan; mahalagiu; bădăran; mitocan. 2) înv. Om de rând. /<rus. mužik