MUTÁ, mut, vb. I. 1. Tranz. şi refl. A (se) mişca din locul în care se găseşte şi a (se) aşeza în alt loc; a (se) deplasa; a (se) strămuta, a (se) transfera. ♢ Expr. (Tranz.; fam.) A-i muta (cuiva) fălcile (sau căpriorii) = a-i trage (cuiva) o palmă cu putere, a lovi peste obraz. ♦ A (se) transfera dintr-un serviciu în altul. 2. Refl. A se stabili (cu locuinţa) în alt loc, a-şi schimba domiciliul. 3. Tranz. (Înv. şi pop.) A înlocui, a schimba (cu altceva sau cu altcineva); a modifica, a transforma. ♦ A schimba cursul, direcţia. ♦ Expr. A-şi muta gândul = a se răzgândi, a renunţa. 4. (La jocul de şah) A efectua o mutare. – Lat. mutare.

MÚTĂ s. v. puşculiţă.

MUTÁ vb. v. amâna, asasina, clătina, deceda, dispărea, duce, înlocui, metamorfoza, mişca, modifica, muri, omorî, păsui, pie-ri, prăpădi, preface, prelungi, preschim-ba, răposa, schimba, sfârşi, stinge, sucomba, suprima, transforma, ucide.

MUTÁ vb. 1. v. clinti. 2. v. mişca. 3. a (se) deplasa, a (se) strămuta, (înv. şi reg.) a (se) petrece, (fam.) a (se) trambala. (Se ~ dintr-un loc în altul.) 4. (reg.) a se coltosi. (S-a ~ în alt oraş.) 5. a (se) permuta, a (se) strămuta, a (se) transfera, (înv.) a (se) premutarisi. (S-a ~ cu slujba la Ploieşti.) 6. a schimba. (~ baza de operaţii.) 7. (înv.) a (se) ridica. (Şi-a ~ tabăra în altă parte.) 8. v. devia. 9. v. schimba. 10. a schimba, (înv. şi reg.) a strămuta. (Să-ţi ~ gândurile cu privire la ...)

mutá vb., ind. prez. 1 sg. mut, 3 sg. şi pl. mútă

A SE MUTÁ mă mut intranz. 1) A-şi schimba locul; a trece (dintr-un loc în altul); a se transfera. 2) A-şi schimba domiciliul; a se stabili (cu traiul) în alt loc. /<lat. mutare

A MUTÁ mut tranz. 1) A lua din locul în care se află, punând în alt loc; a mişca (din loc). ♢ ~ (cuiva) fălcile a lovi (pe cineva) cu putere peste obraz, vătămându-i maxilarele. A-şi ~ gândul a-şi schimba părerea, intenţiile; a se răzgândi. 2) A face să se mute. /<lat. mutare