NĂDĂJDUÍ, nădăjduiesc, vb. IV. Tranz. şi intranz. A avea speranţa sau convingerea că ceea ce doreşti este realizabil, a crede că cele dorite se vor îndeplini; a spera. [Var.: (înv.) nădejduí vb. IV.] – Nădejde + suf. -ui.

NĂDĂJDUÍ vb. v. aspira, baza, bizui, conta, dori, fundamenta, încrede, întemeia, jindui, năzui, pofti, pretinde, râvni, spri-jini, tinde, ţinti, urmări, visa, viza.

NĂDĂJDUÍ vb. 1. v. spera. 2. a spera, (înv.) a upovăi. (~ în zile tot mai senine.) 3. a (se) aştepta, a spera, (înv. şi reg.) a se nădăi. (Să nu ~ nimic de la el.)

nădăjduí vb., ind. prez. 1 sg. şi 3 pl. nădăjduiésc, imperf. 3 sg. nădăjduiá; conj. prez. 3 sg. şi pl. nădăjduiáscă

A NĂDĂJDU//Í ~iésc 1. intranz. A trage nădejde; a nutri sau a avea speranţă; a spera. 2. tranz. (urmat, mai ales, de o propoziţie completivă) A conta aşteptând cu încredere; a considera ca trebuind să se realizeze; a vrea să creadă. ~ într-o reuşită. /nădejde + suf. ~ui