NÁŞTERE, naşteri, s.f. Acţiunea de a (se) naşte şi rezultatul ei. 1. Aducerea sau venirea pe lume a unei fiinţe; spec. act fiziologic prin care fătul, ajuns în stadiul de maturitate, este expulzat sau extras din cavitatea uterină; parturiţie. ♢ Casă de naşteri = maternitate (din mediul rural). Zi de naştere sau ziua naşterii = zi în care s-a născut cineva; sărbătorire care are loc cu prilejul acestei zile. Naşterea Domnului (sau lui Cristos) = Crăciunul. Înainte de naşterea lui Cristos = înaintea erei noastre. După (sau de la) naşterea lui Cristos = din (sau în) era noastră. ♢ Loc. adj. şi adv. Din naştere = a) (încă) de când s-a născut; b) conform unei predispoziţii naturale. ♢ Loc. adv. Prin naştere = prin structură, prin înclinaţiile înnăscute. 2. Origine, provenienţă. ♢ Loc. adv. De (sau din) naştere = originar din...; de naţionalitate sau de origine etnică... 3. Fig. Apariţie, ivire, creare. ♢ Loc. vb. A lua naştere = a apărea, a se ivi. A da naştere = a crea, a produce, a cauza. – V. naşte.

Naştere ≠ deces, moarte, răposare

NÁŞTERE s. 1. (FIZIOL.) parturiţie, procreare, procreaţie, (înv. şi pop.) zămislire, (pop.) facere, născare, (înv. şi reg.) născut, (înv.) născătură. (După ~ copilului.) 2. v. fătare. 3. (pop. şi fam.) născare. (E prost din ~.) 4. v. origine.

NÁŞTERE s. v. apariţie, copil, creaţie, facere, geneză, ivire, odraslă, patrie, progenitură, ţară, vlăstar.

náştere s. f., g.-d. art. náşterii; pl. náşteri

NÁŞTER//E ~i f. v. A NAŞTE şi A SE NAŞTE. ♢ Zi de ~ dată când s-a născut cineva. Din ~ de când s-a născut; din născare. Prin ~ prin ereditate. A da ~ a) a naşte; b) a face să apară (ceva nou); a crea; a produce; c) a fi cauza care determină, condiţionează ceva; a cauza; a stârni; a provoca. A lua ~ a apărea; a se forma. /v. a (se) naşte