NECÁZ, necazuri, s.n. 1. Stare a celui necăjit; supărare, mâhnire, tristeţe, amărăciune; suferinţă. ♢ Expr. La necaz = în momente de supărare; într-un moment critic, în primejdie. 2. Ceea ce provoacă cuiva o suferinţă fizică sau morală; neajuns, neplăcere, impas; (la pl.) încercări, greutăţi. 3. Pornire împotriva cuiva; mânie, furie, ciudă, pică. ♢ Loc. prep. În necazul (cuiva) = cu intenţia de a supăra (pe cineva). ♢ A avea necaz (pe cineva) = a fi supărat (pe cineva), a purta (cuiva) pică. A-i fi (cuiva) necaz = a-i fi ciudă, a-i părea rău (de ceva). A-i face (cuiva) în necaz = a supăra (pe cineva) intenţionat. De necaz = ca ripostă la o nemulţumire; pentru a-şi exprima ciuda, mânia. [Var.: (reg.) năcáz s.n.] – Cf. sl. n a k a z ŭ.

Necaz ≠ bucurie, satisfacţie, plăcere

NECÁZ s. 1. v. mâhnire. 2. neplăcere, supărare, (înv. şi pop.) price, (înv.) săblaznă, scădere, siclet. (Multe ~uri a avut de îndurat.) 3. păs, supărare. (Şi-a spus pe îndelete ~.) 4. v. încercare. 5. greutate, încercare, nevoie, suferinţă, vicisitudine, (înv.) ispită. (A trecut prin multe ~uri.) 6. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, nemulţumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare, (înv. şi pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. şi reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbâcă, năzdrăvănie, păcostenie, şugă, şugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. şi Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. şi Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban. şi Transilv.) dabilă, (înv.) nesosinţă, nevoinţă, patimă, satara, stenahorie. (Ce ~ a căzut pe el!) 7. v. nervozitate. 8. v. invidie.

necáz s. n., pl. necázuri

NECÁZ ~uri n. 1) Situaţie complicată şi neplăcută. ♢ Ce ~! ce supărare! La ~ a) în momente de supărare; b) într-un moment critic. 2) Senzaţie de suferinţă (fizică sau morală); neplăcere; impas. ♢ A trage multe ~uri a avea de suportat multe suferinţe. 3) Pornire ascunsă (împotriva cuiva); pică; ciudă. ♢ De ~ de ciudă. Mai mare ~ul! se spune, când cineva ratează o ocazie sigură. A muri (sau a crăpa) de ~ a nu mai putea de ciudă. A avea ~ pe cineva a) a nutri duşmănie nemărturisită împotriva cuiva; b) a fi supărat pe cineva. A face haz de ~ a simula voia bună pentru a-şi ascunde amărăciunea. /cf. sl. nakazu