NEMULŢUMÍRE, nemulţumiri, s.f. Faptul de a fi nemulţumit; stare a celui nemulţumit; supărare, mâhnire; insatisfacţie, contrarietate. ♦ Neajuns, neplăcere, necaz. [Var.: (reg.) nemulţămíre s.f.] – Ne- + mulţumire.

Nemulţumire ≠ mulţumire, satisfacţie

NEMULŢUMÍRE s. v. ingratitudine, nerecu-noştinţă.

NEMULŢUMÍRE s. 1. neplăcere, supărare, (înv., reg. şi fam.) parapon, (înv. şi reg.) scârbă, (înv.) pricinuire. (Ce ~ te apasă?) 2. v. insatisfacţie. 3. v. necaz.

nemulţumíre s. f., g.-d. art. nemulţumírii; pl. nemulţumíri

NEMULŢUMÍR//E ~i f. Stare a celui nemulţumit; necaz, neplăcere. /ne- + mulţumire