NEPUTÍNŢĂ, neputinţe, s.f. 1. Faptul de a nu avea forţa, posibilitatea, capacitatea, libertatea de a realiza ceva, de a acţiona; incapacitate; imposibilitate. ♢ Loc. adj. şi adv. Cu neputinţă = a) imposibil; irealizabil; b) (în mod) imaginar, ireal. 2. Lipsă de putere fizică, de forţă, de energie; slăbiciune, nevolnicie; spec. stare proastă, suferinţă provocată de boală sau de bătrâneţe; p. ext. (mai ales la pl.) bătrâneţe; boală; infirmitate. ♢ Expr. (Fam.) A-l trece (pe cineva) neputinţa = a se scăpa pe el. – Ne- + putinţă.

Neputinţă ≠ putinţă, posibilitate

NEPUTÍNŢĂ s. v. afecţiune, boală, impotenţă, infirmitate, invaliditate, lipsă, maladie, mizerie, nevoie, sărăcie.

NEPUTÍNŢĂ s. 1. v. imposibilitate. 2. incapacitate. (~ de a se scula din pat.) 3. incapacitate, slăbi-ciune, (rar) impotenţă, (pop.) becisnicie, netrebnicie, nevolnicie, (reg.) nevoioşetură, (înv.) nemernicie. (~ unui bolnav, unui bătrân.)

neputínţă s. f., g.-d. art. neputínţei; pl. neputínţe

NEPUTÍNŢ//Ă ~e f. (negativ de la putinţă) Stare de om neputincios; becisnicie. /ne- + putinţă

neputínţá, neputínţéz, vb. I (înv.) a-şi pierde forţa fizică, vlaga; a slăbi.