NÓBIL, -Ă, nobili, -e, adj., s.m. şi f. I. Adj. 1. Care dă dovadă de generozitate, de cinste, de spirit de abnegaţie; capabil de sentimente înalte; generos, ales. Om nobil. ♦ Care face cinste, care onorează, care pune într-o lumină favorabilă pe cineva. O acţiune nobilă. 2. Distins, elegant, desăvârşit; graţios. 3. Care se distinge prin anumite caracteristici de superioritate. ♢ Metal nobil = metal preţios, v. preţios. Gaz nobil = nume dat fiecăruia dintre gazele inerte, incolore şi inodore care se găsesc în atmosferă în mici cantităţi. II. S.m. şi f., adj. (Persoană) care face parte din nobilime (1). – Din lat. nobilis, germ. nobel, it. nobile, fr. noble.

Nobil ≠ ignobil, josnic, vulgar, ticălos

NÓBIL adj., s. 1. adj. v. ales. 2. s. aristocrat, gentilom, patrician, senior, (rar) magnat. (~ din apusul feudal al Europei.) 3. adj. v. generos. 4. adj. v. preţios.

nóbil adj. m., s. m., pl. nobili; f. sg. nóbilă, g.-d. art. nóbilei, pl. nóbile

NÓBIL² ~ă (~i, ~e) 1) (despre persoane sau despre manifestările lor) Care vădeşte înalte calităţi morale; care are idei şi senti-mente alese. Om ~. 2) Care se impune prin distincţie; distins. Faptă ~ă. 3): Metale ~e metale preţioase (aurul, argintul, platina). Gaze ~e gaze, de obicei inerte (heliul, neonul etc.), care se găsesc în cantităţi mici în atmo-sferă. 4) Care ţine de nobilime; propriu no-bilimii. /<lat. nobilis, germ. Nobel, it. nobile, fr. noble

NÓBIL¹ ~i m. Persoană care face parte din nobilime. /<lat. nobilis, germ. Nobel, it. nobile, fr. noble

NÓBIL, -Ă adj. 1. Cinstit, generos; ales; bun; curajos. ♢ Metal nobil = metal preţios; gaz nobil = fiecare dintre gazele inerte, incolore şi inodore care se găsesc în cantităţi mici în atmosferă, ca: heliu, neon, argon, kripton. 2. Distins, graţios, elegant. 3. s.m. şi f. Care face parte din vârfurile privilegiate ale societăţii (mai ales în orânduirea feudală); aristocrat. [< lat. nobilis, cf. it. nobile].