NORMÁ, normez, vb. I. Tranz. 1. A determina cantitatea de muncă necesară pentru efectuarea unui produs, pentru executarea unei operaţii sau o cantitate de produse care trebuie să fie obţinută într-o unitate de timp în anumite condiţii tehnico-organizatorice. ♦ A stabili cantitatea de materie primă, de combustibil etc. necesară pentru obţinerea unui produs. 2. A supune unei norme (1), a stabili ceva prin norme. – Din normă.

NÓRMĂ, norme, s.f. 1. Regulă, dispoziţie etc. obligatorie, fixată prin lege sau prin uz; ordine recunoscută ca obligatorie sau recomandabilă. ♢ Normă morală (sau etică) = regulă privitoare la modul de comportare a omului în societate, la obligaţiile sale faţă de ceilalţi oameni şi faţă de societate. Normă juridică = regulă de conduită cu caracter general şi impersonal, emisă de organele de stat competente, a cărei respectare poate fi asigurată prin constrângere. ♦ Totalitatea condiţiilor minimale pe care trebuie să le îndeplinească un sportiv pentru a putea obţine un titlu, o calificare etc. 2. Criteriu de apreciere, de reglementare. 3. Cantitate de muncă pe care cineva trebuie să o presteze într-o unitate de timp; (concr.) produs realizat în acest timp. ♢ Normă de timp = timpul necesar pentru efectuarea unei lucrări în condiţii specifice date. Normă tehnică = normă stabilită prin mijloace ştiinţifice, pe baza unor condiţii tehnice date, pentru efectuarea unui proces tehnologic. – Din fr. norme, lat. norma, rus. norma.

NÓRMĂ s. 1. v. dispoziţie. 2. v. directivă. 3. v. canon. 4. v. precept. 5. precept, principiu, regulă, rânduială, (înv.) pravilă, tocmeală. (~ de viaţă.) 6. v. criteriu.

normá vb., ind. prez. 1 sg. norméz, 3 sg. şi pl. normeáză

nórmă s. f., g.-d. art. nórmei; pl. nórme

NÓRM//Ă ~e f. 1) Sumă de reguli recunoscute de majoritatea unei colectivităţi ca obligatorii. ~ele limbii literare. 2) Criteriu de apreciere. 3) Mărime medie admisă pentru ceva; măsură stabilită. ~ de producţie. ♢ ~ de consum cantitate de materiale care urmează a fi cheltuite pentru obţinerea unui produs finit. /<fr. norme, lat. norma, rus. norma

A NORM//Á ~éz tranz. A face să corespun-dă unei norme. /Din normă

NÓRMĂ s.f. 1. Regulă obligatorie, lege după care trebuie să se conducă cineva sau ceva. ♦ (Estet.) Regulă, canon al creaţiei artistice. 2. Totalitatea condiţiilor minimale pe care trebuie să le îndeplinească un sportiv pentzru a se califica, a obţine un titlu. 3. Criteriu, mijloc de apreciere. 4. Cantitate de produse care trebuie realizată de un muncitor într-o unitate de timp. 5. Numele autorului şi titlul prescurtat al lucrării, imprimate cu litere mici în colţul stâng de jos al primei pagini din fiecare coală de tipar. 6. (Mat.) Număr pozitiv care se asociază anumitor mărimi matematice şi care generalizează proprietăţile, valorile absolute ale numerelor şi ale modului numerelor complexe. [Cf. lat. norma, fr. norme, rus. norma].

NORMÁ vb. I. tr. A stabili norma (de lucru). [Cf. germ. normen, normieren, rus. normirovati].