OBẤRŞIE, obârşii, s.f. 1. Punct de plecare, început, origine. 2. Locul unde s-a născut cineva; familia, neamul din care se trage cineva; origine (socială). 3. Locul de unde începe să se formeze albia unui râu; izvor. 4. Culme, muchie, vârf. – Din sl. obrŭšije.

OBÂRŞIE s. 1. v. izvor. 2. v. origine. 3. naştere, origine, provenienţă, (livr.) extracţie, matrice, stirpe, (rar) provenire, spiţă, (astăzi rar) seminţie, (înv. şi reg.) neam, (înv.) purcedere, purces. (Era ţăran prin ~.) 4. ascendenţă, origine. (Are o ~ modestă.) 5. v. origine, (fig.) izvor, matcă. (S-a întors la ~.) 6. v. sursă. 7. v. cauză.

OBÂRŞIE s. v. creastă, creştet, culme, pas, pisc, strâmtoare, trecătoare, vârf.

obârşie s. f. (sil. -şi-e), art. obârşia (sil. -şi-a), g.-d. art. obârşiei; pl. obârşii, art. obârşiile (sil.-şi-i-)

OBÂRŞI//E ~i f. 1) Punct de plecare; punct iniţial; origine. 2) Apartenenţă socială sau etnică; matcă; ascendentă; provenienţă; origine. 3) Loc de naştere; baştină. 4) Loc de unde porneşte albia unei ape curgătoare; izvor. /<sl. obruši

OBÂRŞIE s.f. Origine.