ONORÁ, onorez, vb. I. Tranz. 1. A avea, a manifesta faţa de cineva sau ceva respect, consideraţie, stimă; a cinsti, a respecta. **(Fam.) A acorda cuiva o favoare de care trebuie să fie mândru. 2. A face pe cineva demn de cinste, de laudă. 3. A achita, a plati (în termen) o datorie bănească, o poliţă etc. ♦ A retribui, a remunera. – Din lat. honorare, fr. honorer, it. onorare.

A onora ≠ a dezonora

ONORÁ vb. 1. v. aprecia. 2. v. cinsti. 3. v. respecta. 4. v. achita. 5. v. retribui.

onorá vb., ind. prez. 1 sg. onoréz, 3 sg. şi pl. onoreáză

ONORÁ vb. I. tr. 1. A acorda cuiva o consideraţie deosebită. 2. A achita, a plăti (o datorie, o sumă de bani etc.). ♦ A retribui, a remunera. [Cf. lat. honorare, fr. honorer, it. onorare].

A ONOR//Á ~éz tranz. 1) (persoane) A înconjura cu onor; a trata cu mult respect şi consideraţie (pentru anumite merite). ~ un scriitor. 2) (despre persoane suspuse) A trata cu consideraţie de pe o poziţie de superioritate (recurgând la un gest sau act care subliniază atitudinea respectivă faţă de inferiori). L-a ~at cu o strângere de mână. Ne ~ează cu (sau prin) prezenţa sa. 3) A umple de onoare; a face să se bucure de onoare. Această sinceritate vă ~ează. 4) A trata cu multă consideraţie; a preţui în mod deosebit. A-şi ~ profesia. 5) (datorii băneşti) A achita la termen. 6) fig. (obligaţii, angajamente etc.) A îndeplini cu corectitudine. /<lat. honorare, fr. honorer, it. onorare