ORDINÁR, -Ă, ordinari, -e, adj. 1. Obişnuit, normal; de rând, comun. ♢ Fracţie ordinară = raportul a două numere întregi. Sesiune ordinară = sesiune convocată conform regulamentului de funcţionare. ♢ Loc. adv. (Franţuzism înv.) De ordinar = de obicei. ♦ (Mil.; înv; substantivat, în expr) A trece (sau a înscrie) la ordinar = a înscrie în registrul de evidenţă al raţiilor alimentare şi al soldei. 2. De calitate inferioară, fără valoare, prost. ♦ Vulgar, grosolan, josnic. – Din fr. ordinaire, lat. ordinarius, germ. ordinär.

Ordinar ≠ deosebit, grozav, extraordinar, neordinar, proeminent, uimitor

ORDINÁR adj., s., adv. 1. adj. normal, obişnuit. (Sesiune ~.) 2. adj. banal, comun, obişnuit, (înv.) prost, prostesc. (În lucruri ~ voi vedeţi numai minuni.) 3. adj. comun, grosolan. (Pânză ~.) 4. adj. v. inferior. 5. adj., s. v. mitocan. 6. adj. v. mitocănesc. 7. adv. v. mitocăneşte.

ordinár (obişnuit, fără valoare) adj. m., pl. ordinári; f. sg. ordináră, pl. ordináre

ORDINÁR ~ă (~i, ~e) 1) Care nu se deosebeşte prin nimic; lipsit de originalitate; trivial; vulgar; obişnuit. 2) Care urmează în ordinea stabilită; de rând. 3) Care are o calitate inferioară; lipsit de valoare; prost. /<fr. ordinaire, lat. ordinarius, germ. ordinär

ORDINÁR, -Ă adj. 1. Comun, obişnuit. ♦ (Mat.) Fracţie ordinară = raport între două numere întregi. 2. Inferior din punct de vedere calitativ; rău, prost. ♦ Vulgar, scârbos; josnic. [Cf. fr. ordinaire, lat. ordinarius].