OSCILÁŢIE, oscilaţii, s.f. 1. Mişcare periodică alternativă şi simetrică a unui corp în raport cu o anumită poziţie a sa; vibraţie, pendulare, oscilare. 2. Variaţie periodică în timp a valorilor unei mărimi care caracterizează un sistem fizic, însoţită de o transformare a energiei dintr-o formă în alta. 3. Fig. Nehotărâre, şovăială; fluctuaţie. – Din fr. oscillation.

OSCILÁŢIE s. 1. v. balansare. 2. v. vibraţie. 3. v. fluc-tuaţie.

OSCILÁŢIE s. v. codeală, codire, ezitare, fluctuaţie, instabilitate, îndoială, nehotărâre, pregetare, schimbare, şovăială, şovăire.

osciláţie s. f. (sil. -ţi-e), art. osciláţia (sil. -ţi-a), g.-d. art. osciláţiei; pl. osciláţii, art. osciláţiile (sil. -ţi-i-)

OSCILÁŢI//E ~i f. 1) v. A OSCILA. 2) Va-riaţie periodică în timp a unei mărimi fizice, susţinute de transformarea unei energii dintr-o formă în alta. 3) Variaţie alternativă şi iregulară a unei mărimi. ~a tensiunii arteriale. 4) fig. Lipsă de constanţă (în opinii sau în comportament). ~i de conduită. [G.-D. oscilaţiei] /<fr. oscillation

OSCILÁŢIE s.f. 1. Mişcare alternativă periodică a unui corp faţă de o poziţie de echilibru. 2. Variaţie periodică în timp a valorilor unei mărimi fizice. 3. (Fig.) Şovăială, nehotărâre; fluctuaţie. [Gen. -iei, var. oscilaţiune s.f. / cf. fr. oscillation, lat. oscillatio].