PĂPĂDÍE, păpădii, s.f. Plantă erbacee din familia compozitelor, cu frunze lungi, crestate (care se mănâncă uneori ca salată) şi cu flori galbene grupate în capitule (Taraxacum officinale). – Din bg. popadija.

PĂPĂDÍE s. v. podbal.

PĂPĂDÍE s. (BOT.; Taraxacum officinale) (reg.) buhă, cicoare, crestăţea, lăptucă, lilicea, mâţă, papalungă, pilug, turci, curu-găinii, floarea-broaştei, floa-rea-găinii, floarea-mălaiului, floarea-sorului, floarea-turcului, flori-galbene (pl.), gălbine-le-grase (pl.), guşa-găinii, ouăle-găinilor (pl.), papa-găinii, părăsita-găinilor, pui-de-gâscă.

păpădíe s. f., art. păpădía, g.-d. art. păpădíei; pl. păpădíi, art. păpădíile

PĂPĂDÍ//E ~i f. Plantă erbacee cu frunze lungi, inegal crestate, dispuse în rozetă, cu flori galbene în vârful unor codiţe lungi, subţiri, şi cu fruct de forma unui glob pufos, folosită în scopuri medicinale. [G.-D. păpădiei] /<bulg. papadija