PĂTIMÍRE, pătimiri, s.f. (Înv. şi pop.) Faptul de a pătimi; patimă, suferinţă, chin. ♦ Boală. – V. pătimi.

PĂTIMÍRE s. v. afecţiune, boală, maladie.

PĂTIMÍRE s. v. chin.

pătimíre s. f., g.-d. art. pătimírii; pl. pătimíri

PĂTIMÍR//E ~i f. 1) v. A PĂTIMI. 2) Suferinţă fizică sau morală. 3) înv. Alterare de natură organică sau funcţională a stării normale a unui organism uman; boală. /v. a pătimi