PECÉTE, peceţi, s.f. 1. Placă (de metal) cu mâner sau montată pe un inel, pe a cărei suprafaţă este gravată o monogramă, o emblemă etc. şi care, aplicată pe ceară roşie sau cu tuş pe un act, pe o scrisoare sau pe un colet, dă acestora caracter de autenticitate şi de integritate; sigiliu; p. ext. ştampilă. 2. Ceară roşie sau bucată de plumb (care se aplică sau care se leagă de un document, de un pachet) pe care se imprimă, prin apăsare, o pecete (1); semn imprimat prin aplicarea unei peceţi (1) pe un document, pe un obiect etc., sigiliu. ♢ Expr. Închis (sau ferecat) cu şapte peceţi = cu neputinţă de aflat; de nepătruns; interzis, oprit. ♦ Fig. Semn caracteristic, trăsătură specifică, distinctivă; amprentă, marcă, întipărire, urmă; (p. spec.) stigmat. 3. (Înv. şi reg.) Aprobare, rezoluţie sau ordin în scris, întărit cu o pecete (1). [Var.: pecétie s.f.] – Din sl. pečatĩ.

PECÉTE s. v. atribut, calitate, caracter, caracteristică, emblemă, însuşire, notă, particularitate, proprietate, semn, simbol, specific, stigmat, trăsătură.

PECÉTE s. v. ştampilă.

pecéte s. f., art. pecétea, g.-d. art. pecéţii; pl. pecéţi

PECÉ//TE ~ţi f. 1) Obiect constând dintr-o placă cu mâner, pe care sunt gravate în relief embleme şi inscripţii şi care se aplică pe documente (spre a le autentifica); ştampilă. 2) Semn imprimat cu un astfel de obiect. ♢ Închis (sau ferecat) cu şapte ~ţi imposibil de aflat; de nepătruns. 3) fig. Trăsătură specifică, particulară; semn distinctiv; amprentă; marcă. [G.-D. peceţii] /<sl. peţati