PENITÉNŢĂ, penitenţe, s.f. 1. (În practicile creştine) Pedeapsă pe care şi-o impune cineva sau pe care i-o dă cuiva preotul la spovedanie, pentru ispăşirea păcatelor; canon, p. ext. privaţiune (de ordin fizic, material); viaţă aspră pe care şi-o impune cineva. 2. (Livr.) Pocăinţă. – Din lat. poenitentia, fr. pénitence, it. penitenza.

PENITÉNŢĂ s. v. căinţă, condamnare, mus-trare, osândă, părere de rău, pedeapsă, pocăinţă, regret, re-muşcare.

PENITÉNŢĂ s. (BIS.) canon, pedeapsă, (înv.) podvig. (~ dată de preot unui credincios, pentru iertarea păcatelor.)

peniténţă s. f., g.-d. art. peniténţei; pl. peniténţe

PENITÉNŢ//Ă ~e f. rel. 1) Pedeapsă impusă de biserică pentru ispăşirea păcatelor; canon. 2) Mărturisire a păcatelor cu scopul de a le ispăşi; pocăinţă. /<lat. poenitentia, fr. pénitence, it. penitenza

PENITÉNŢĂ s.f. 1. (În practicile creştine) Pedeapsă (pe care şi-o impune cineva sau pe care i-o dă preotul) pentru ispăşirea şi iertarea păcatelor; canon; (p. ext.) privaţiune. 2. Căinţă, pocăinţă. [Cf. lat. paenitentia, fr. pénitence, it. penitenza].