CONDAMNÁRE, condamnări, s.f. Faptul de a condamna. 1. Obligaţie impusă unei persoane, prin judecată, de a da, de a face sau de a nu face ceva. ♦ Aplicare, prin judecată, a unei sancţiuni penale; osândă la care este supus cineva. 2. Dezaprobare severă; blam. – V. condamna.

Condamnare ≠ graţiere

CONDAMNÁRE s. 1. (JUR.) osândire, pedepsire, (înv.) certare, oblicire. (~ cuiva la închisoare.) 2. (JUR.) osândă, pedeapsă, (livr.) penitenţă, (înv. şi reg.) lege, ştraf, (reg.) pedepsie, (înv.) certare, judecătă, pilduire. (Şi-a ispăşit întreaga ~.) 3. v. dezaprobare.

condamnáre s. f., g.-d. art. condamnării; pl. condamnări

CONDAMN//ÁRE ~ări f. 1) v. A CONDAMNA. 2) Pedeapsă aplicată unei persoane prin hotărâre judecătorească; osândă. /v. a condamna

CONDAMNÁRE s. f. 1. acţiune de a condamna. 2. aplicare a unei sancţiuni penale; osândă. (<condamna)

CONDAMNÁRE s.f. 1. Acţiunea de a condamna şi rezultatul ei; sentinţă de pedepsire. 2. Pedeapsă, osândă. [< condamna].