PICĂTÚRĂ, picături, s.f. 1. Părticică sferică desprinsă dintr-o masă de lichid, formată prin condensarea unui gaz etc.; pic¹, strop; p. ext. cantitate mică dintr-un lichid. ♢ Loc. adv. Printre picături = din când în când, câteodată; p. ext. în timpul liber, pe apucate. Picătură cu picătură = puţin câte puţin, încetul cu încetul; până la epuizare. ♢ Expr. A semăna (cu cineva) ca două picături (de apă) = a avea exact aceeaşi înfăţişare cu altă persoană, a fi leit. Până la ultima picătură de sânge = până la moarte, până la ultima suflare. ♦ P. gener. Cantitate neînsemnată din ceva; fărâmă. 2. (La pl.) Substanţă medicamentoasă lichidă care se administrează bolnavului sub formă de picături (1). – Pica¹ + suf. -ătură.

PICĂTÚRĂ s. v. pată, punct, stropitură.

PICĂTÚRĂ s. 1. boabă, bob, strop. (O ~ de apă.) 2. pic, picur, strop, stropitură, (înv.) picurătură. (O ~ de ploaie.) 3. v. pic.

picătúră s. f., g.-d. art. picătúrii; pl. picătúri

PICĂTÚR//Ă ~i f. 1) Părticică globulară de lichid; strop; pic. ♢ ~ cu ~ puţin câte puţin; treptat. Până la ultima ~ de sânge până la ultima suflare; până la moarte. A semăna cu cineva ca două ~i de apă a semăna întocmai cu cineva. 2) Cantitate foarte mică din ceva; pic; fărâmitură; strop; gram. ~ de dulceaţă. 3) la pl. Medicament lichid, care se administrează dozat cu pipeta. /a pica + suf. ~ătură