PIÉDICĂ, piedici, s.f. 1. Factor care împiedică realizarea unui ţel, care stă în calea unei acţiuni: stavilă, obstacol, impediment: dificultate, greutate. ♢ Loc. vb. A pune piedică (sau piedici) = a împiedica. ♦ Mijloc de a face pe cineva să cadă, împiedicându-l cu piciorul. ♢ Loc. vb. A(-i) pune (o) piedică = a pune cuiva piciorul înainte pentru a-l face să se împiedice şi să cadă. ♦ (Rar) Greutate în vorbire. 2. (Concr.) Unealtă, dispozitiv, instrument folosit pentru blocarea sau încetinirea mişcării unui sistem tehnic, pentru blocarea unui organ mobil al acestuia, la sprijinirea sau la susţinere etc. ♦ Frânghie sau lanţ cu care se leagă picioarele de dinainte ale cailor, pentru a-i împiedica să fugă când sunt lăsaţi să pască. 3. (Bot.; în compusul) Piedica-vântului = plantă erbacee din familia leguminoaselor, cu frunze alungite, cu flori liliachii şi albăstrii (Lathyrus hirsutus). [Var.: piédecă s.f.] – Din lat. pedica.

PIÉDICĂ s. v. căţel, cordenci, piedicuţă.

PIÉDICĂ s. 1. v. opritoare. 2. (reg.) pazvat. (~ pentru caii care pasc.) 3. v. dificultate. 4. obstacol, (înv. şi reg.) împiedicare, (fig.) frână. (~ în dezvoltarea unui proces.)

piédică s. f. (sil. pie-), g.-d. art. piédicii; pl. piédici

PIÉDI//CĂ ~ci f. 1) Factor care împiedică realizarea unei acţiuni; stavilă; obstacol; impediment; baraj; barieră. ♢ A pune ~ (sau ~ci) a) a face ca cineva să-şi piardă echilibrul (folosind în acest scop piciorul); b) a crea greutăţi artificiale în realizarea unui scop. 2) Dispozitiv menit să încetinească sau să blocheze o mişcare. ~ la războiul de ţesut. ♢ ~ la căruţă talaghir. 3) Frânghie sau lanţ cu care se leagă picioarele de dinainte ale cailor ca să nu se ducă departe, când sunt scoşi la păscut. [G.-D. piedicii; Sil. pie-] /<lat. pedica