PIÉLIŢĂ, pieliţe, s.f. 1. Piele (1) subţire, fină, delicată; (p. spec.) pielea obrazului. ♦ (Mai ales la pl.) Strat subţire, cornos, care mărgineşte unghia. 2. Nume generic pentru ţesuturile animale subţiri (şi elastice), cu aspect de foiţă, lamă sau pânză fină, care căptuşesc, îmbracă, susţin, separă sau formează anumite organe sau părţi de organe; membrană. 3. Ţesut vegetal subţire care acoperă, separă sau leagă unele părţi ale plantelor. 4. Intestin de animal sau membrană artificială care formează învelişul mezelurilor preparate din tocătură. 5. Pojghiţă fină care se formează pe suprafaţa unor lichide. – Piele + suf. -iţă.

PIELÍTĂ, pielite, s.f. Boală care se manifestă prin inflamaţia mucoasei bazinetului renal. [Pr.: pi-e-] – Din fr. pyélite.

PIÉLIŢĂ s. 1. v. membrană. 2. v. mucoasă. 3. (BOT.) membrană, (reg.) piele, pieloteie, pieluşică. 4. v. epicarp.

pielítă s. f. (sil. pi-e-), pl. pielíte

piéliţă s. f., g.-d. art. piéliţei; pl. piéliţe

PIÉLIŢ//Ă ~e f. (diminutiv de la piele) 1) Piele subţire şi fină (în special a feţei). 2) Strat îngust şi cornos de pe marginea de jos a unghiei. 3) Membrană subţire care îmbracă, leagă sau separă anumite părţi ale organismului (vegetal sau animal). A curăţa piersica de ~. 4) Cojiţă fină care apare pe suprafaţa lichidelor. ~a de la lapte. [G.-D. pieliţei] /piele + suf. ~iţă

PIELÍTĂ s.f. Inflamaţie a mucoasei bazinetului şi a rinichilor. [Pron. pi-e-. / < fr. pyélite, cf. gr. pyelos – bazin].