PLĂIÉŞ, plăieşi, s.m. 1. (În evul mediu) Locuitor de la graniţă însărcinat cu paza frontierei ţării în părţile de munte; grănicer, străjer. 2. Locuitor de la munte; muntean. [Pr.: plă-ieş] – Plai + suf. -aş.

PLĂIÉŞ s. 1. (IST.) grănicer. 2. (IST.) străjer, (pop.) strajă. 3. v. muntean.

plăiéş s. m. (sil. -ieş), pl. plăiéşi

PLĂIÉŞ ~i m. 1) ist. Persoană care locuia la graniţele de munte ale ţării, însărcinată cu paza acestora în schimbul unor privilegii. 2) Locuitor al regiunilor muntoase; muntean. /plai + suf. ~aş

plăiéş, plăiéşi, s.m. 1. (înv.) locuitor de la graniţă însărcinat cu paza frontierei ţării în părţile de munte; grănicer, străjer, muntean. 2. (înv. şi reg.) administrator la curtea domnească. 3. (reg.) paznic, portar; om de serviciu. 4. (reg.) locuitor al unui plai, de la plai. 5. (reg.) pădurar de plai. 6. (reg.) lăstun.