POCÍT, -Ă, pociţi, -te, adj. 1. (Despre fiinţe; adesea substantivat) Diform, slut, desfigurat; (despre lucruri) deformat, stâlcit, caraghios; bizar. 2. (În credinţele populare) Nefast, funest; p. ext. supărător, rău, cu ghinion. ♢ Expr. A avea gură pocită sau a fi pocit la gură = a prevesti lucruri neplăcute, a face pronosticuri nefavorabile; a cobi. – V. poci.

POCÍT s. v. stâlcire.

POCÍT adj. 1. v. urât. 2. v. desfigurat. 3. v. stâlcit.

POCÍT adj. v. bizar, ciudat, curios, excen-tric, extravagant, fantasmagoric, fantezist, fatal, funest, inexplicabil, insolit, năstruşnic, nefast, neobişnuit, original, paradoxal, singular, sinistru, straniu, sumbru.

POCI//T ~tă (~ţi, ~te) şi substantival Care este slut; ciudat. /v. a (se) poci

pocít¹ s.n. (pop.) boală cu deformaţii fizice, hemoragie, paralizie, epilepsie, poceală.

pocít², -ă, adj. (reg.; despre un teren) închis, împrejmuit cu pocii (cu crengi înfipte în pământ); (despre viţa de vie sau alte plante agăţătoare) arăcit.