PORUMBÉL, -EÁ, porumbei, -ele, subst., adj. I. 1. S.m. Nume dat mai multor specii de păsări sălbatice sau domestice, de talie mijlocie sau mică, cu ciocul scurt, cu penajul extrem de variat (Columba); pasăre aparţinând uneia dintre aceste specii; hulub, porumb (II), porumbaş. ♢ Porumbel călător (sau de poştă, voiajor) = porumbel dresat să se întoarcă la locul de unde a fost trimis, folosit pentru transmiterea mesajelor. ♢ Expr. A trăi (sau a se iubi) ca porumbeii (sau ca doi porumbei) = a trăi în dragoste şi în bună înţelegere. ♢ Compus: porumbel-râzător = guguştiuc. 2. S.f. (Reg.) Porumbiţă. II. S.m. Ştiulete de porumb cu boabele încă necoapte, în lapte, care se mănâncă fierte sau coapte în spuză. III. 1. S.f. Fructul porumbarului¹, sferic, de culoare neagră-vineţie, cu gust acru, astringent; porumbă¹. 2. S.m. (Bot.) Porumbar¹. 3. S.m. (bot.; la pl.) Mică plantă erbacee din familia liliaceelor, cu flori albastre, care creşte prin vii şi livezi (Muscari botryoides). IV. Adj. (Reg.) Porumb (III). – Porumb + suf. -el, -ea.

PORUMBÉL s. v. părul-ciutei, salbă-moale, spin, verigar.

PORUMBÉL s. I. (ORNIT.) 1. (Columba) (pop.) porumb, (înv. şi reg.) porumboi, (Ban. şi Transilv.) golâmb, (Mold.) hulub. 2. porumbel gulerat v. porumbel mare; porumbel mare v. porumbel gulerat; porumbel sălbatic v. turturea. II. (BOT.) 1. v. porumbar. 2. (Muscari botryoides; la pl.) (reg.) cocoşei (pl.), ceapa-ciorii, po-rumbul-cucului.

porumbél adj. m., pl. porumbéi; f. sg. porumbeá, pl. porumbéle

porumbél (pasăre, plantă, ştiulete) s. m., pl. porumbéi, art. porumbéii

PORUMBÉ//L ~i m. Pasăre sălbatică sau domestică, de talie mică, cu cioc scurt şi penaj divers colorat, care trăieşte în perechi. ♢ ~-gulerat porumbel cu un rând de pene în jurul gâtului (ca un guler). ~ călător (sau de poştă) porumbel special dresat pentru a duce diferite mesaje. A trăi (sau a se iubi) ca doi ~i a trăi în mare dragoste şi înţelegere. /porumb + suf. ~el

porumbel ud