POTÉCĂ, poteci, s.f. Drum foarte îngust la ţară, la munte, în pădure etc., pe care se poate merge numai pe jos; cărare; p. gener. drum, cale. ♢ Expr. Pe toate potecile = peste tot, în orice loc, pretutindeni. A şti toate potecile = a cunoaşte secretele cuiva. A veni (sau a umbla) pe drum, nu pe potecă = a fi sincer, a vorbi deschis. [Var.: (reg.) potícă s.f.] – Din bg. păteka.

POTÉCĂ s. v. cale, drum, pas, strâmtoare, trecătoare.

POTÉCĂ s. cărare, (pop.) pârtie, (reg.) potea. (O ~ prin vie.)

potécă s. f., g.-d. art. potécii; pl. potéci

POTÉ//CĂ ~ci f. Drum îngustat pe care se merge pe jos; cărare. ♢ Pe toate ~cile pretutindeni. A şti toate ~cile a) a cunoaşte bine locul; b) a şti bine şi amănunţit ceva. A-i şti cuiva ~cile a şti secretele cuiva. A veni (sau a umbla) pe drum, nu pe ~ci a vorbi direct, fără aluzii. /<bulg. păteka