PRACTICÁ, práctic, vb. I. Tranz. l, A exercita o meserie, o profesiune; a se ocupa cu..., a profesa. 2. (Rar) A pune în aplicare; a folosi, a utiliza, a întrebuinţa. Practică virtutea. ♢ Refl. pas. Se practică un anumit procedeu. ♦ A face, a executa; a efectua. A practica o gaura într-un perete. – Din fr. pratiquer (după practică).

PRÁCTICĂ, practici, s.f. 1. Practicare, p. ext. deprindere, obicei, rutină. 2. Activitate a oamenilor îndreptată spre crearea condiţiilor necesare existenţei societăţii, în primul rând spre producerea şi crearea bunurilor materiale şi a valorilor culturale; metodă, procedeu aplicat şi verificat efectiv. ♢ Loc. adv. În practică = în mod concret, în realitate. ♢ Expr. A pune în practică = a aplica. 3. Exercitare a unei profesiuni, a unei discipline, profesare a unei ştiinţe, a unei arte. 4. Aplicare şi verificare efectivă a cunoştinţelor teoretice dobândite într-un domeniu oarecare. Practică pedagogică. ♦ Stagiu de perfecţionare sau de dobândire a unor cunoştinţe practice pe care-l face, într-o fabrică, într-o întreprindere etc., un student sau un elev. Practică de producţie. 5. (Mai ales la pl.) Ceremonie, manifestare exterioară de cult. – Din germ. Praktik, fr. pratique.

PRÁCTICĂ s. 1. v. aplicare. 2. v. procedură. 3. exerciţiu, (rar) deprindere. (Are multă ~ în acest domeniu.) 4. v. experienţă. 5. v. datină.

PRÁCTICĂ s. v. abilitate, capacitate, competenţă, destoinicie, dexteritate, dibăcie, ingeniozitate, iscusinţă, isteţie, isteţime, îndemânare, pregătire, pricepere, seriozitate, ştiintă, talent, uşurinţă, valoare, vrednicie.

PRACTICÁ vb. v. aplica, folosi, întrebuinţa, utiliza.

PRACTICÁ vb. 1. v. profesa. 2. v. cultiva. 3. v. juca. 4. a (se) folosi, a (se) întrebuinţa, a (se) utiliza. (Un obicei care se ~ de mult timp.)

practicá vb., ind. prez. 1 sg. práctic, 3 sg. şi pl. práctică

práctică s. f., g.-d. art. prácticii; pl. práctici

A PRACTICÁ práctic tranz. 1) (meserii, ocupaţii, activităţi etc.) A pune în aplicare în mod sistematic; a profesa; a exercita. ~ ingineria. ~ sportul. ~ un mod de viaţă sănătos. 2) rar A pune în practică; a folosi; a întrebuinţa; a utiliza; a uzita. /<fr. pratiquer

PRÁCTI//CĂ ~ci f. 1) Activitate volitivă care vizează un rezultat concret; acţiune de transformare a lumii. 2) Mod concret de exercitare a unei activităţi. ~ca vieţii. 3) Ansamblu de metode şi procedee aplicate în anumite condiţii concrete. 4) Ansamblu de deprinderi concrete dobândite în procesul exercitării unei profesii sau specialităţi; experienţă. 5) Proces de aplicare şi de verificare într-un domeniu de activitate a cunoştinţelor teoretice acumulate prin studiu. [G.-D. practicii] /<germ. Praktik, fr. pratique

practica sexuala constand in stimularea orala,pana la orgasm a organelor sexuale masculine interne

practica sexuala constand in stimularea orala, pana la orgasm a organelor sexuale masculine interne

practica sexuala constand in stimularea orala, pana la orgasm a organelor sexuale masculine interne

practica sexuala constand in stimularea orala, pana la orgasm a organelor sexuale masculine interne

practica sexuala constand in stimularea orala, pana la orgasm a organelor sexuale masculine interne

practica sexuala constand in stimularea orala, pana la orgasm a organelor sexuale masculine interne

practica sexuala constand in stimularea orala, pana la orgasm a organelor sexuale masculine interne

practica sexuala constand in stimularea orala, pana la orgasm a organelor sexuale masculine interne

practica sexuala constand in stimularea orala, pana la orgasm a organelor sexuale masculine interne

practica sexuala constand in stimularea orala, pana la orgasm a organelor sexuale masculine

practica sexuala constand in stimularea orala, pana la orgasm a organelor sexuale masculine

practica sexuala constand in stimularea orala, pana la orgasm a organelor sexuale masculine

practicá, practicále, s.f. (înv.) 1. proces-verbal. 2. permisiune de trafic dată unui vapor; autorizaţie de a face negoţ.

PRACTICÁ vb. I. tr. A pune în practică. ♦ A profesa, a exercita o meserie, un sport etc. [P.i. práctic. / cf. fr. pratiquer, germ. praktizieren].

PRÁCTICĂ s.f. 1. Activitatea oamenilor îndreptată spre crearea condiţiilor necesare existenţei şi dezvoltării societăţii, în primul rând procesul producţiei materiale. ♦ Aplicare şi verificare pe teren a cunoştinţelor teoretice dobândite într-un domeniu oarecare. 2. Ansamblu de metode şi de procedee aplicate şi verificate efectiv. 3. Experienţă, rutină. 4. Exercitarea unei profesiuni; profesare. [Pl. -ci. / cf. germ. Praktik, fr. pratique < lat. practicus, gr. praktikos].