PREÁJMĂ s.f. Spaţiu care înconjoară pe cineva sau ceva, loc sau regiune din apropierea sau din vecinătatea cuiva; împrejurime, vecinătate. ♢ Loc. adj. Din (sau de prin) preajmă = a) (local) din apropiere, din jurul; b) (temporal) din ajun(ul), dintr-un timp apropiat. ♢ Loc. adj. În (sau prin) preajmă sau (loc. prep.) în (sau prin) preajma... = a) (local) împrejur(ul), primprejur(ul), în apropiere(a)...; b) (temporal) în ajun(ul), într-un timp apropiat de... ♢ Loc. prep. Din (sau de prin) preajma = din apropierea..., de lângă... ♢ Expr. A umbla în (sau prin) preajma cuiva = a umbla după cineva, a se ţine de cineva, a da târcoale cuiva. [Var.: (reg.) préjmă, príjmă s.f., preajm s.n.] – Cf. sl. p r ĕ ž d ĩ.

PREÁJMĂ s. 1. (local) v. apropiere. 2. (temporal) apropiere, prag. (În ~ noului an.)

preájmă s. f.

PREÁJM//Ă f. Loc în apropiere; împrejurime; vecinătate. ♢ Din (sau de prin) ~ (sau ~a) a) de lângă; din apropiere; b) din ajun sau dintr-un timp apropiat. În ~a în jurul; în apropierea. /cf. sl. prĕzdinja