PRIBEÁG, -Ă, pribegi, -ge, adj., s.m. şi f. 1. Adj., s.m. şi f. (Persoană) care merge din loc în loc fără a avea o ţintă sau o treabă precisă; hoinar; străin. ♦ (Om) refugiat, fugar, emigrant. 2. Adj. Singur, izolat, răzleţ. – Din sl. prĕbĕgŭ.

PRIBEÁG s. v. haiduc.

PRIBEÁG adj., s. 1. adj., s. hoinar. 2. adj. v. răzleţ. 3. s. v. refugiat. 4. adj., s. v. exilat. 5. s., adj. v. emigrant. 6. adj., s. străin, (înv.) nemernic, venit, (slavonism înv.) proidit. (E ~ pe la noi.)

pribeág adj. m., s. m., pl. pribégi; f. sg. pribeágă, pl. pribége

PRIB//EÁG ~eăgă (~égi, ~ége) 1) şi substantival (despre persoane) Care şi-a părăsit locurile natale, rătăcind printre străini. 3) şi substantival Care umblă mult şi fără rost; vagabond; hoinar. 3) şi fig. Care este singur; solitar. /<sl. prĕbĕgu